Vizi­o­nează!


Nicolaas G. Pierson Foundation este biroul științific al Partidului pentru Animale. Obiectivul NGPF este să efectueze cercetări științifice și să sporească notorietatea și conștientizarea publică privind problemele sociale, în special cu privire la bunăstarea animalelor, drepturile animalelor, durabilitate și natură. NGPF explorează și prezintă alternative care pot contribui la crearea unei societăți mai plăcute, mai propice animalelor și mai durabile. În acest demers, Nicolaas G. Pierson Foundation și-a propus ca cercetarea și cunoștințele științifice să devină mult mai accesibile publicului și să stimuleze dezbaterea societală și politică cu privire la astfel de subiecte. Astfel au rezultat, printre altele, următoarele documentare:

#Powerplant

#Powerplant oferă introspecție în legătura dintre schimbările climatice și consumul de carne, un subiect care a fost adresat pentru prima oară de către un politician, și anume în persoana liderului Partidului pentru Animale, Marianne Thieme, în cadrul documentarului despre climă „Meat the Truth” din 2007. Această problemă a devenit chiar mai pertinentă de atunci. Potrivit cercetătorului de la Oxford Marco Springmann, o tranziție către o dietă vegetariană poate preveni până la 8 milioane de decese pe an în 2050 la nivel global, și poate genera economisiri în materie de sănătate și mediu de până la 1,5 miliarde USD. Adoptarea unui regim vegetarian poate reduce cu o cantitate semnificativă emisiile de gaze cu efect de seră din sectorul agricol și poate facilita reîntoarcerea în natură a 76% din terenurile agricole, spune Joseph Poore, cercetător la Universitatea din Oxford. Studiul este descris de The Guardian drept „cea mai cuprinzătoare analiză de până acum” în acest domeniu. Pe lângă discuțiile cu Springman și Poore, #Powerplant prezintă de asemenea și întâlnirile dintre Marianne Thieme și economistul de top Kate Raworth de exemplu, privind nevoia de o tranziție în materie de proteine și o economie care să nu mai depășească capacitățile planetei în ceea ce privește resursele și spațiul înconjurător.

Trebuie să accepți cookie-urile pentru a putea viziona acest film

One Single Planet

One Single Planet adresează problemele majore în ceea ce privește durabilitatea care ne amenință planeta și oferă potențiale soluții pentru prezervarea abilității de a locui pe planeta noastră pentru generațiile viitoare. Marianne Thieme vorbește cu cercetători de top, factori de decizie politică și minți inspiratoare cu privire la metafora folosită de astronautul Wubbo Ockels, care a comparat planeta Pământ cu o navetă spațială care transportă 7 miliarde de suflete și care a deviat de la curs. Citiți mai multe pe site-ul web al One Single Planet.

Trebuie să accepți cookie-urile pentru a putea viziona acest film

Meat the Truth

Meat the Truth este un documentar cunoscut prezentat de Marianne Thieme (liderul Partidului pentru Animale). Reprezintă o adiție la peliculele anterioare care abordează schimbările climatice. Deși astfel de filme au reușit cu adevărat să atragă atenția publicului asupra încălzirii globale, acestea au ignorat în mod repetat una dintre cele mai importante cauze ale schimbărilor climatice: creșterea intensivă a animalelor. Meat the Truth demonstrează faptul că fermele industriale generează mai multe emisii de gaze cu efect de seră la nivel global decât toate autovehiculele, trenurile, ambarcațiunile și avioanele la un loc. Citiți mai multe pe site-ul web al Meat the Truth.

Trebuie să accepți cookie-urile pentru a putea viziona acest film

Sea the Truth

Sub îndrumarea parlamentarului neerlandez Marianne Thieme, doi tineri biologi marini, Marianne van Mierlo și Barbara van Genne, caută la nivel global informații științifice cu privire la condiția celor mai mari ecosisteme, care acoperă peste două treimi din planeta noastră. Fotograful subacvatic Dos Winkel le arată frumusețea vieții marine și amenințările majore la care este expusă. Documentarul a fost filmat în Newfoundland, pe Insula Bonaire, la Marea Nordului, pe Insulele Azore și numeroase alte locații din Țările de Jos. Autoritățile oferă soluția unor proiecte de pescării durabile în timp ce oamenii de știință spun că fiecare pește pescuit acum depășește deja limita. Acest documentar arată că, din păcate, nu există conceptul de „pescuit durabil”. Citiți mai multe pe site-ul web al Sea the Truth.

Trebuie să accepți cookie-urile pentru a putea viziona acest film

The Pacer in the Marathon

La cererea Nicolaas G. Pierson Foundation, regizorul Joost de Haas a realizat un documentar despre primii zece ani din istoria Partidului pentru Animale. Pe lângă interviuri aprofundate cu fondatorii partidului, filmul prezintă informații despre primirea de către public – din trecut și din prezent – a acestei mișcări politice pioniere, în domeniul științific, politic și media. Documentarul The Pacer in the Marathon a fost prezentat în premieră națională în cadrul reuniunii pentru aniversarea de 10 ani a Partidului pentru Animale din 28 octombrie 2012. Încă de la lansare, documentarul s-a bucurat de o amplă atenție la nivel internațional și în prezent este disponibil în 6 limbi: engleză, franceză, neerlandeză, portugheză, rusă și turcă. Citiți mai multe pe site-ul web al Pacer in the Marathon.

Trebuie să accepți cookie-urile pentru a putea viziona acest film

Asociat

Noutăți