Solliciteren bij de Partij voor de Dieren banner

2002

Partidul pentru Animale s-a înființat în anul 2002. Pe vremeea aceea, bunăstarea animalelor abia dacă juca vreun rol în politică. Interesele economice câștigau mereu în detrimentul intereselor animalelor. Organizațiilor pentru protecția animalelor nu le reușea să schimbe ceva cu adevărat. Implicarea politicienilor în bunăstarea și drepturile animalelor era zero, iar aceste subiecte erau prea rar aduse în discuție de partidele politice curente.

În 2002, Marianne Thieme (liderul curent al partidului nostru), Lieke Keller (directorul biroului partidului nostru) și Ton Dekker (fost membru al conducerii) au înființat împreună un partid a cărei temă principală erau drepturile și bunăstarea animalelor. Aceasta s-a întâmplat pentru a face într-adevăr o schimbare. Astfel s-a născut Partidul pentru Animale, chiar înaintea alegerilor regionale din ianuarie 2003.

În primă instanță, noul partid a fost primit cu o doză considerabilă de critică și derâdere. Au apărut întrebări precum: Ce vreți? Chiar sunteți un partid politic ce protejează în mod exclusiv interesele animalelor? Însă au fost și o mulțime de reacții pozitive. Am primit nenumărate e-mail-uri de la oameni (din țară și din străinătate) care vedeau în sfârșit o fărâmă de speranță pentru obținerea unei relații cu animalele mai respectabile și umane.

2003

Spre marea surprindere a oamenilor care ne-au criticat, nu ne-a reușit să obținem un loc în parlamentul național în 2003. Mai trebuia foarte puțin și am fi intrat în parlamentul național imediat după înființare. Aceasta a fost totuși un mare rezultat, având în vedere timpul scurt de pregătiri și lipsa de mijloace financiare pentru organizarea unei campanii electorale.

2006

plaatje1În noiembrie 2006 au avut loc noi alegeri deoarece guvernul căzuse. De data aceasta am reușit: Partidul pentru Animale a fost ales în parlament. Și nu cu un singur loc, ci chiar cu 2 dintre cele 150 de la Camera Deputaților din Țările de Jos: Marianne Thieme și Esther Ouwehand.

După ce am fost aleși în parlamentul național, partidul a crescut cu o asociație de tineri (PINK!) și un birou științific (Fundația Nicolaas G. Pierson).

2012

În 2012, Partidul pentru Animale își serbează jubileul de 10 ani printr-un documentar despre istoria partidului până în acel moment: De Haas in de Marathon (Iepurele la Maraton).

2015

Partidul a evoluat și a devenit cea mai importantă mișcare pentru drepturile animalelor din Țările de Jos, cu cincizeci de reprezentanți în total: doi la Camera Deputaților, doi la Senat, unul în Parlamentul European, optsprezece reprezentanți în zece State Provinciale, doisprezece reprezentanți în douăsprezece fracțiuni ale consiliului municipal și cinci reprezentanți în opt autorități regionale de gospodărire a apelor.

2017

În data de 15 martie 2017, Partidul pentru Animale a câștigat cinci locuri parlamentare la alegerile locale de la Camera Deputaților. Astfel partidul a crescut de la două la cinci locuri, o creștere de 150%.