Solliciteren bij de Partij voor de Dieren banner

Partidul pentru Animale aduce la Haga mișcarea internațională în creștere pentru animale și planetă

Marianne Thieme, fondator și lider al primului Partid pentru Animale de succes din lume, a susținut vineri o prelegere la Haga cu privire la rolul catalizator al partidului în domeniul drepturilor animalelor, al naturii și al mediului. S-a pus accent și pe rolul important al unei mișcări politice internaționale în creștere, care dă peste cap politica tradițională. Prelegerea care s-a ținut cu casa închisă a făcut parte din conferința internațională „Faceți o schimbare pentru animalele și planeta noastră”, conferință la care au participat reprezentanți din 22 de țări din întreaga lume.


Thieme a atras atenția asupra consolidării unui nou tip de politică, una care nu se mai concentrează asupra intereselor oamenilor, ci asupra planetei și tuturor locuitorilor acesteia.

Marianne Thieme: „Îmi dă o energie incredibil de mare să pot să fiu împreună cu atâția oameni care gândesc la fel, să vorbesc cu ei, să-i ascult și să dăm în continuare formă viitorului mișcării noastre deosebite. Să știu că nu sunt singură cu idealurile și preocupările mele despre lumea în care trăim, despre animale, natură, climă și mediu. Și că împărtășim convingerea că putem face o schimbare pozitivă în acest sens. Fiecare schimbare majoră în istorie a început cu un mic grup de oameni dedicați. Oameni care visează la un ideal. Oameni care nu se dau bătuți până când acel ideal nu devine realitate.”

Prelegerea a făcut parte a conferinței internaționale „Faceți o schimbare pentru animalele și planeta noastră”. Această conferință a fost organizată de Fundația Politică pentru Animale. Participanții din întreaga lume – din Spania și până în Suedia, din Georgia până în Australia și din Maroc până în Canada – au făcut schimb de cunoștințe și idei despre rolul nesustenabil al industriei zootehnice – un rol care impune schimbare. Participanții au vorbit, între alții, cu Jeroen Willemsen (fondatorul Green Protein Alliance), Geert Laugs (director al Compassion in World Farming) și Vladlena Martsynkevych (coordonator de program al Bankwatch).

Toți participanții și-au exprimat entuziasmul în timpul conferinței de cinci zile. Un reprezentant al partidului pentru animale finlandez: „Este extrem de motivant să fii împreună cu acest grup internațional. Împreună vom realiza o schimbare de paradigmă. O furnică nu poate să facă mare lucru de una singură. Însă un grup de furnici pot să doboare o întreagă clădire. Și exact asta urmează să facem: să doborâm sistemul din prezent, învechit și neechitabil.”

Un participant din Maroc: „Mulțumită acestei conferințe, mă voi întoarce acasă cu o imensă speranță.”